O biata balarie cu flori albe

Legenda spune ca toata lumea o cunostea. Cat era vara de lunga isi legana fusta alba pe campuri si prin gradini, Gurile rele spuneau ca nu avea nici rusine, nici respect. Trupul ei subtire infierbanta imaginatia multor crai. Le zambea tuturor cu acelasi zambet, ii intarata si apoi le intorcea spatele, nepasatoare. Toate astea se intamplau la sfarsitul verii. Batranii spuneau despre ea ca e bine copata, ca isi asteapta iubitul potrivit, cel care sa ii ofere cele mai bune si mai rodnice seminte. Am convingerea ca si tu o cunosti. Cu siguranta ai vazut-o vara pe camp, i-am observat mersul leganat si trupul tras printr-un inel. Nu ii cunosc numele. Nimeni, in afara de cei care studiaza intens botanica, nu ii stie numele. Dar toti o recunosc daca o vad... E o biata balarie cu flori albe... :)

Cea mai frumoasa balarie

Toti o certau, toti ii spuneau ca e urata si ca nu are ce cauta printre intelepti si dive de capitala. Ea se ghemuia printre firele de iarba si isi plangea de mila, timida si jenata peste masura. Hainele i se acopereau cu bobite de roua, lacrimi triste ale unei balarii nedorite si neapreciate de nimeni. Oamenii o calcau in picioare, plantele ii furau razele de soare, ploaia o ocolea. Ce viata trista au balariile urate, isi spunea ea uneori, cand necazul o invaluia si ii stergea zambetul din frunze. Intr-o zi de aprilie a inflorit. Flori albe de balarie fara nume, flori dispretuite de toti. O durea inima sa isi vada copilasii marginalizati si ridiculizati de toate celelalte flori din gradina. "Vai, ce copii urati are balaria asta!", "Vai, ce piperniciti sunt copiii ei!"... Le-ar fi intors spatele si ar fi fugit, daca nu ar fi avut radacini. 

Intr-o dupa-amiaza, in timp ce isi stergea lacrimile amare, o femeie s-a oprit in dreptul ei. Vai, ce floare frumoasa am gasit! a strigat ea fericita. Balaria s-a uitat in stanga,