Cafea era cea mai frumoasa si mai parfumata fata din sat. Pielea ei alba, ochii de culoarea castanelor coapte si parul blond ce ii incadra obrazul senin o faceau sa nu aiba pereche. I se dusese vestea calea de sapte vai si o lunca. Veneau baieti din toate colturile zonei sa o vada. Se indragosteau pe loc de ea. Veneau si fetele, sa descopere ce avea Cafea in plus fata de ele. Se vedeau nevoite sa recunoasca faptul ca fata era cu adevarat deosebita. In nari le ramanea parfumul ei puternic, patrunzator. Ar fi dat fetele orice sa aiba si ele parfumul ametitor al Cafelei.
In vremea aceea, baietii lui Nechezol, Naut si Ovaz, abia intorsi de pe meleaguri straine, unde lucrasera ca ingrijitori la o crescatorie de cai de rasa, afland de frumusetea fetei, au decis sa isi incerce norocul. Cei doi frati au batut la poarta ei, hotarati sa o cunoasca si, de le-o placea, sa o ceara in casatorie. Au zarit-o in gradina, odihnindu-se. Pe loc au ingenunchiat in fata ei si i-au spus:
-Floare de Cafea, tu, cea mai frumoasa si mai mandra intre flori, indreapta-ti privirea catre noi si, de ti-o placea vreunul dintre baietii lui Nechezol, accepta-i dragostea. Casatoreste-te cu unul dintre noi, cu acela ce ti-o placea mai mult.
