espressocafe.ro

sâmbătă, 27 iunie 2015

Sa fie bine pe pamant!

Trei inorogi iesiti dintr-o poveste de adormit copiii au vrut sa faca o magie, sa daruiasca omenirii tot ceea ce omenirea a pierdut printre umbre ce innegresc pamantul si bani ce inverzesc chipuri. Nu stiau nici o vraja, nu reuseau sa gaseasca nici bagheta magica. Au chemat un dragon de foc sa sufle sub ceaun si-au invartit trei ore intr-o potiune (cate o ora fiecare inorog), asa cum era scris in grimoar. La final au chemat bufnita si au rugat-o sa strecoare licoarea magica. Pe fundul ceaunului au gasit o samanta matura. Au batut cu copita in pamant si au rugat pisica sa planteze acolo samanta. Au asteptat trei ani lungi, cu teama in suflet si speranta in ochi. Dupa trei ani, in locul unde inorogii au batut cu copita a rasarit un copac urias, cu frunze rosii, invaluit intr-o aura de bunatate. In fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, printre crengile copacului se aude un cantec duios de privighetoare:

luni, 22 iunie 2015

Regatul teilor infloriti

Un tei inflorit. L-am intalnit intr-o zi de primavara pe o alee, intre doua blocuri. Statea mandru cu ochii spre soare si cu podoabele intinse la vedere. Cercelusi ca niste ciorchini de aur isi raspandeau parfumul ametitor intre apus si rasarit, intre zenit si nadir. Am intins mana si am atins cu gingasie una dintre flori. Palma mi s-a colorat in galben. Arome fara nume m-au invaluit si m-au facut sa visez. Se facea ca fiecare creanga era o mosie si fiecare buchet cu flori de tei era un harem tinut cu mana de fier a unui sultan bractee de un verde pal. Le vizitam pe rand palatele somptuoase, le urmaream cu  incantare dansurile lascive, le vedeam dezgolindu-si, rand pe rand, fustitele matasoase. Le intrebam daca singure au ales aceasta viata luxoasa si ele imi spuneau ca nu cunosc si nu vor alta, ca in haremul sultanului si-au gasit feminitatea absoluta, dragostea de viata si parfumul dorit de o intreaga lume, cel ce te poate purta pe aripi de vis pana in Regatul teilor infloriti. 

duminică, 14 iunie 2015

Arcusul fermecat

Rămăsese într-un colţ, acoperită de praf şi uitare. De mult, de foarte mult timp nimeni nu o mai făcuse să vibreze, nu-i mai ascultase tânguirile. Îşi dorea atât de mult să se facă auzită, să fie din nou iubită, încât seară de seară se ruga cu lacrimi fierbinţi să-şi regăsească menirea. Într-una din aceste seri târzii, când toată suflarea din casă se pregătea de o mare sărbătoare, alergând încoace şi încolo, peste ea fusese aruncată o pânză albă, ca un giulgiu ce-i prevestea sfârşitul. Durerea îi era din ce în ce mai mare, lacrimile îi curgeau necontenit udându-i acoperământul. Undeva departe un orologiu bătea miezul nopţii. Forfota din casă se oprise lăsând locul unei tăceri apăsătoare, iar printr-un colţ al ferestrei rămas neacoperit pătrunse o rază puternică din lumina lunii, reflectându-se în oglinda de pe peretele opus, creând contururi stranii. Şoapte venite parcă din altă lume o făcură să încremenească, iar o adiere caldă aproape că uscă pânza ce o acoperea, făcând-o să alunece, lăsând-o dezgolită.

miercuri, 10 iunie 2015

Galbenele

Am cunoscut-o intr-o primavara, cand am urcat pe dealuri alaturi de nepoata sa. Avea pe atunci in jur de 80 de ani. Dadea cu sapa prin porumb, hranea peste 100 de animale, isi ingrijea gradina si dansa de parca ar fi fost domnisoara. M-au uimit vitalitatea si forta pe care batrana le emana. Trecea dealurile cu sacul de porumb in spate, pentru a le duce nepotilor hrana, sa aiba ce da la animale. Ne-a servit cu un ceai aromat, amestec de tei, soc, galbenele si cimbrisor. Sustinea ca nu a baut in viata ei cafea, ca nu a luat medicamente si nu a zacut la pat. Isi trata orice durere cu ceai de galbenele, isi pansa orice rana cu ceai de galbenele si, in general, avea in camara cam orice planta medicinala. De atunci am grija ca in fiecare primavara - vara sa imi adun cate putin tei, cimbrisor, soc si, bineinteles, galbenele, pentru ca iarna ca ma desfat cu un ceai minunat.