espressocafe.ro

vineri, 11 decembrie 2015

Roti de silicon pentru carucioare

In ultima vreme mi s-a intamplat destul de des sa privesc mai cu atentie spre roti, fie ele roti de silicon pentru carucioare, fie micile role montate la masuta de cafea, fie orice alt fel de roti. Ma fascineaza felul in care se poate schimba un obiect daca ii montezi rotile potrivite si nu lasi nimic la voia intamplarii. Probabil totul a inceput cand mi-am dat seama ca ma enerveaza zgomotul facut de rotile din plastic ce huruie pe holurile spitalelor, prin diverse institutii, prin scoli sau cine mai stie pe unde. Va spun sincer ca uneori imi vine sa le comand eu niste roti de silicon doar pentru a scapa de acel sunet ce imi zgarie timpanele. Rotile de silicon sunt silentioase, parca se rotesc mai bine si cu siguranta arata mai bine decat celelalte. Dar daca tot vorbesc in acest articol despre roti de silicon pentru carucioare, haideti sa va povestesc ce a patit sora mea intr-o zi de vara, cand a plecat la plimbare cu mama. Poate ca unii dintre voi stiu ca mama era paralizata si ca depindea in totalitate de noi...


Sa o urce singura in carucior nu a fost chiar atat de greu pe cat ar putea sa vi se para. Si eu, si soara mea, am invatat o tehnica prin care putem lua bolnavul de pe marginea patului pentru a-l aseza in carucior. Nici sa coboare treptele casei nu i-a fost greu. Era o zi senina, fara pic de vant, iar soarele stralucea in varful cerului. S-au plimbat in stanga, s-au plimbat in dreapta, s-au oprit la taclale cu toate vecinele cu care s-au intalnit. La un moment dat, sora mea a decis ca era o zi mult prea frumoasa pentru a fi petrecuta pe strada mamei, asa ca a indreptat rotile (de silicon) ale caruciorului catre parcul unde toata populatia orasului merge cand e vreme buna. Au mancat vata pe bat, floricele de porumb caramelizate, au baut suc rece, au povestit si s-au uitat la trecatori. Doar spre cer au uitat sa mai priveasca, preocupate fiind de cele lumesti. Primul tunet le-a speriat, caci sosise de nicaieri, pe neasteptate. Al doilea tunet le-a spus ca trebuie sa se indrepte rapid catre casa. Usor de zis, greu de facut, caci imediat dupa ce au iesit din parc, una dintre rotile de silicon ale caruciorului in care se afla mama mea a cazut, facand din acest mijloc de locomotie un soi de catelusul schiop. 

Afara incepuse sa toarne cu galeata. Oamenii alergau grabiti pe strazi, cu diverse obiecte puse in cap, fara sa se uite in stanga sau in dreapta. Sora mea intrase in panica, mama mai avea putin si lesina de teama vazand cum caruciorul in care era statea inclunat pe o parte, in vreme ce din cer ploaia venea tot mai tare, iar tunetele rupeau linistea strazii. A incercat sora mea sa puna roata de silicon la loc, dar singura nu a reusit. A inceput sa dea telefoane. Sotul ei era la munca. Al meu la fel. Copiii erau la scoala, asa ca singura solutie a fost sa ii vin eu in ajutor. In timp ce toata lumea se grabea spre case, eu alergam spre parc. Intr-un final am reusit sa montam la loc roata de silicon si sa o ducem pe mama acasa, iar acum avem motiv sa ne distram amintindu-ne de patanie. 

Voi, daca aveti nevoie de roti de silicon pentru carucioare sau pentru orice altceva, nu uitati sa dati clic pe linkul pe care l-am pus in primul paragraf al acestui articol de poveste. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu